Se afișează postările cu eticheta primavara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primavara. Afișați toate postările
Da, mi se pare din ce în ce mai grea fiecare primăvară care vine. Parcă este din ce în ce mai greu să mă smulg din "butoiul cu melancolie". Ciudat este şi faptul că tind să nu mai observ nici acele mici motive de bucurie... deşi, dacă mă "chinui" un pic aş vedea că am pentru ce să mă bucur....că din cand în când mai aduc ZÂMBETE pe chipul persoanelor dragi şi nu numai. Toate acestea sunt puse de către "specialişti în domeniu"(să o cităm şi pe dna. Manole) pe seama asteniei de primavară.
În ultimele decenii, specialiştii consideră (Manole,2011) că pentru tratarea acestei astenii de primavară trebuie să consumaţi în primul rând foarte multe ZÂMBETE, pe langă acestea nu uitaţi că fructele şi legumele aduc un aport important de vitamine şi minerale organismului. Trebuie să vă odihniţi mai mult, deoarece în timpul somnului, corpul se reface iar ZÂMBETELE se vor adapta mai uşor fiecărei dimineţi.
Totodată, este recomandat să faceţi mişcare, să vă plimbaţi prin parcuri, astfel ZÂMBETELE voastre vor fi mai contagioase ca niciodată.
Mulţi doctori recomandă să se ia vitamine în lunile care conţin în nume litera "r", pentru a nu vă mai simţi obosiţi, eu vă recomand zâmbete în fiecare moment al zilei şi în toate lunile anului.
Dacă însă starea dumneavoastră nu se ameliorează, consultaţi un ZÂMBAREŢ profesionist!
Urmând instrucţiunile şi ţinând aproape...nu ma îndoiesc că veţi avea o primăvară minunată şi plină de zâmbete!










